luni, 29 iulie 2013

Canicula a pus stăpânire pe ţară

      Luna iulie îşi merită cu prisosinţă denumirea de "luna lui cuptor", mai ales dupa acest sfârşit de lună extrem de călduros. Dacă până în jurul datei de 23 iulie luna a fost relativ normală din punct de vedere termic, în ultimele zile, la nivel naţional, s-au înregistrat cele mai ridicate valori din această vară. Din păcate precipitaţiile au fost destul de reduse în această lună. Dar mai multe detalii despre această lună vom discuta la începutul lunii august.
      Să revenim la această zi, cea mai calduroasă de pănă acum, din această vară. Centrul dorsalei tropicale s-a poziţionat pe zona balcanică, astfel că azi masa de aer tropical, ce a pus stăpânire pe Europa, mai întâi pe vestul, apoi pe sudul, centrul şi estul continentului, nu ne-a ocolit nici pe noi. 

Tipul maselor de aer

       La orele 16,17 si 18 temperaturile maxime atingeau 40°C, în sud-vest, la Băile Herculane. Exceptând muntele, cel mai bine era pe litoral, unde se înregistrau în jur de 26°C la Mangalia. Indicele temperatură-umezeală avea valori, în general, de peste 80 de unităţi.

(sursă imagini: meteoromania.net)

       Ziua de mâine va fi, de asemenea, una caniculară, în special în sud, centru si est. În rest, vremea va deveni instabilă, sisteme convective venite dinspre Europa centrală îşi vor face apariţia, urmând să se semnaleze furtuni de vară, care până miercuri dimineaţa vor acapara majoritatea zonelor. Despre cum va evolua vremea de marţi încolo vom discuta în orele următoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu