miercuri, 7 august 2013

3 zile toride

   
Curentul jet


       Expresia "ce e mai rău abia acum urmează" se aplică perfect în cazul de faţă. Pe măsură ce talvegul depresionar de înălţime (imagine sus) avansează dinspre vestul Europei - Marea Mediterană spre vestul Peninsulei Balcanice, în intensificare fiind, aerul "fierbinte" tropical este forţat să urce dinspre nordul Africii spre zona Balcanică. Încă de ieri s-au înregistrat până la 41,1°C la Mostar, în Bosnia şi Herţegovina, iar astăzi şi în special joi şi posibil vineri nu ar fi exclus ca recordurile absolute din Croaţia (42,8°C), Bosnia si Herţegovina (43,1°C), Slovacia (40,3°C) sau chiar Ungaria (41,9°C) să fie doborâte. 
       Nici România nu scapă de advecţia tropicală, astfel că joi şi vineri vom avea până la 40 de grade în zona Banat-Crişana. Mai ferite vor fi Dobrogea, în special litoralul, datorită brizei mării, Bucovina şi depresiunile montane, unde maximele nu trec de 33°C. Temperaturile minime cele mai ridicate se vor înregistra în Dealurile de Vest, în jur de 25°C, iar cele mai scăzute în depresiuni, în jur de 11°C. De valul tropical scăpăm abia sâmbătă, când sistemele convective asociate talvegului depresionar ce afectează acum vestul Europei se vor deplasa spre zona noastră, astfel că de sâmbătă vom fi afectaţi de ploi de vară, descărcări electrice, grindină şi vijelii. Cantităţiile de precipitaţii pot fi însemnate. Vom discuta despre acest aspect în zilele următoare, când vom avea mai multe detalii.
 
Temperatura masei de aer la altitudinea de aproximativ 1500 m.
sursa imagini: meteogiornale.it

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu