joi, 1 august 2013

Comentariu Europa

Perioada 1-5 august 2013
      Evoluţia vremii în perioada următoare seamănă destul de mult cu scenariul petrecut acum 10 zile. Talvegul Depresiunii Islandeze, poziţionat la vest de Arhipelagul Britanic, va antrena masa tropicală de aer, asociată dorsalei Anticiclonului Azoric, dinspre nordul Africii spre Europa, mai întâi în vestul continentului, joi şi vineri, apoi, începând de sâmbătă spre centrul, sudul şi sud - estul continentului. În acest interval un talveg depresionar va rămâne activ pe estul Europei, astfel încât la est de axa Finlanda - Marea Neagră va predomina circulaţia nordică şi implicit un regim termic mai blând. La începutul intervalului menţionat temperaturile maxime vor atinge 40°C în Peninsula Iberică şi spre 39°C în zona Frantei, urmând ca în următoarele zile temperaturile să se apropie de 39°C şi în celelalte zone limitrofe Mării Mediterane, dar şi în zona Peninsulei Balcanice. Ploile şi furtunile vor afecta vestul centrul, nordul şi estul Europei, pe arii mai restrânse în rest, iar local acestea pot deveni severe.

Click pentru mărire






În prima hartă avem reprezentată presiunea atmosferică la nivelul mării şi înălţimea de geopotenţial la 500 hpa, pentru ziua de 4 august, ora 12 UTC.



Click pentru mărire






În cea de-a doua hartă este reprezentată temperatura la 850 hpa, în data de 4 august, ora 12 UTC.


    





   
   Pe termen lung se prefigureză consolidarea regimului anticiclonic din zona Mediterană cu extindere spre centrul şi sud-estul Europei, ceea ce ar însemna secetă şi temperaturi ridicate pentru aceste zone.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu